Un constănțean a coborât GOL PUȘCĂ de la volan, după ce a făcut ACCIDENT

Un constănțean a coborât GOL PUȘCĂ de la volan, după ce a făcut ACCIDENT
Publicat: 01/01/2019, 15:02
Actualizat: 25/03/2019, 20:57

Potrivit Poliției Constanța, un bărbat în vârstă de 36 de ani conducea, marți dimineață, în orașul Constanța, iar la un moment dat a pierdut controlul volanului și a intrat într-un autoturism parcat. Ulterior a fost proiectat în gardul unui imobil. În urma accidentului, șoferul a fost rănit ușor.

După producerea accidentului, șoferul a ieșit din mașină complet dezbrăcat. Polițiștii spun că acesta nu a consumat alcool, iar potrivit declarațiilor familiei, bărbatul ar fi manifestat în ultima perioadă probleme psihice.

Șoferul a fost dus la spital pentru investigații medicale și s-a întocmit dosar penal pentru accidentul rutier, măsurile urmând să fie luate după lămurirea situației psihice a bărbatului.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
FOTO. Imagini interzise, de la saună, cu Georgina, iubita lui Cristiano Ronaldo! A intrat într-o...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Rechinii din largul coastei Braziliei au fost testați pozitiv la cocaină. Experții trag un semnal...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Misterul morții lui Andrei Versace. Avocatul Adrian Cuculis a explicat principalele ipoteze: „Ar putea să...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Gafă de proporţii comisă de Adidas: a creat un model de încălţări în amintirea JO...
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
Vestea care a distrus-o pe Simona Halep: A fost ca și cum mi-ai înfipt un...
Cât a câștigat Meghan Markle din serialul ”Suits”. Nu a fost nici pe departe cea...
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
O adevărată „mină de aur”: 800 de tipuri de grâu ar putea salva lumea